Începem să avem grijă de noi, sau măcar să ne oferim puțină atenție, abia atunci când ne doare. Și da, durerea poate fi emoțională, fizică, mentală. Am vorbit mult în articolele anterioare despre oboseală și suferință. Nu ne gândim mereu că durerea este în strânsă legătură cu sistemul nervos și invers. Căutăm explicații medicale și medicamente minune. Analizăm durerea separat de partea emoțională sau de sănătatea creierului.
Adesea mă confrunt în evaluarile și anamnezele mele cu raportarea unui grad de durere fizică identificată în zone specifice ale corpului, uneori chiar generalizată.
Cred că fiecare dintre noi ne-am confruntat cel puțin o dată în viață cu o durere în zona lombară, o durere de spate, de picioare, cervicală ș.a.m.d. Ca să nu mai zic de durerile de cap, care au trecut în registrul de dureri normale.
Uităm că organismul nostru este un întreg în care coexistă organe și corpul cuprinde și prinde semnalele tuturor organelor și e firesc ca atunci când se pierde semnalul să apară instabilitatea.
Inclusiv pozițiile neadecvate ale corpului influențează în lanț toate celelalte sisteme din corp, iar creierul primește de multe ori fake news cu privire la poziție, centrul de greutate, pericol etc.
Ce relație are creierul cu restul organismului?
Și ca să revenim la creier, subiectul și organul profesiei mele, Dr. Daniel Amen, celebrul medic psihiatru american, pe care îl admir enorm, spunea despre creier că este un organ, dar psihiatria este singura ramură medicală care nu privește organul pe care îl tratează și pentru care dă atâtea diagnostice. Ne dăm seama de o disfuncționalitate a creierului printr-o raportare la simptome generale ce includ stări de anxietate sau diverse tulburări, mai mult mai mai puțin de ordin psihic, însă nu privim creierul din perspectiva funcționării lui ca organ în raport cu celelalte organe și cu agresiunile pe care le suportă.
Creierul este un organ ca oricare altul, însă fără funcționarea optimă a sa toate celelalte sisteme sunt afectate pentru că, dacă vorbim în termeni restrictivi, creierul este computerul corpului, acea busolă care ne indică drumul spre noi. Reflexele nefolosite sunt uitate, iar creierul se autoreglează cu informația pe care o primește. Lucrează cu ceea ce primește de la celelalte organe și răspunde pe baza interpretărilor.
Gândiți-vă doar ce informație primește un creier de la un corp care petrece în jur de 6-8 ore pe scaun, sau în trafic, sau pe confortabila canapea într-o sesiune de binging pe Netflix.
Creierul comandă, primește feedback, trimite informații și procesează semnale permanent. El intră în stări diferite în funcție de sarcinile pe care le are de executat și de informațiile pe care le interpretează. Așa că cel mai bun indicator al semnalului dintre corp și minte este verificarea situației corpului, iar aici mă refer la postură, susținerea greutății corporale în picioare, poziția coloanei vertebrale, privirea. Vorbesc despre toate canalele prin care creierul primește informații despre mediul înconjurător și le interpretează pentru supraviețuire și evoluție.
Corpul, oglinda creierului
Designul corpului uman este conceput pentru mișcare. De la sistemul muscular care ne permite să ne mișcăm, sistemul osos care oferă suport și protectie, până la articulațiile care ne permit să facem mișcări complexe, corpul uman este cu adevărat o mașinărie. Musculatura noastră acționează ca un motor, transformând energia chimică în mișcare, iar sistemul osos asigură structura și rezistența pentru a ne deplasa într-un mod eficient. Iar în tot acest design, sistemul nervos coordonează aceste procese, transmițând semnale rapide între creier și mușchi pentru a controla mișcările noastre.
Incredibil, nu-i așa?! Dar de câte ori ne analizăm corpul privindu-ne în oglindă? Pur și simplu o evaluare geometrică, să vedem simetriile sau asimetriile… Destul de rar sau deloc. Iar noi femeile suntem ceva mai preocupate de chip și aspecte generale legate de partea vestimentară, deci mai degrabă de cum să ne ascundem corpul.
De la începutul anului am simțit o tensiune în piciorul stâng. Era clar o tensiune ce ține de o poziție neadecvată, dar nu trece pentru că nu afectează neapărat un mușchi. Am început să compar zona cu zona opusă a piciorului drept și am realizat că e o modificare. Apoi am analizat și alte aspecte legate de poziția inegală a umerilor.
Apoi în poze nu înțeleg de ce stau sau pare că stau mereu cu capul înclinat. Și am tot încercat să corectez asta, dar nu am reușit decât să exagerez și mai mult poziția nefirească. Iar filtru pe Instagram de poziție corectă a corpului nu am găsit. Glumesc…
Ca un cercetător am început să documentez și să urmăresc în practica mea legătura dintre corp și creier și am observat cum anumite simptome asociate cu performanța creierului sunt influențate de postură, mers, reflexe slab dezvoltate sau chiar nedezvoltate. Iar ipoteza de cercetare vizează legătura dintre postura corpului și creier și influențele pe care le au unul asupra celuilalt.
Rolul mișcării în dezvoltarea creierului
Atenție, limbaj științific!
Când analizăm creierul din punct de vedere al distribuției pe zone anatomice a ariilor motorii sau somato-senzoriale, legătura dintre corp și creier este extrem de influențabilă. Zona motorie este vecină cu aria limbajului și cea somato-perceptivă, iar în practica mea am constatat că o slabă dezvoltare sau întârziere a limbajului indică și o dezvoltare insuficientă a proceselor motorii. De asemenea, o slabă dezvoltare motorie mai relevă și o slabă susținere a atenției și concentrării, impulsivitate și reactivitate emoțională.
E deja cunoscut că neurofeedbackul ajută la crearea unor noi rețele neuronale, că sunt echilibrate zone sau substimulate zone care sunt supraactivate. Dar uneori feedbackul trebuie să vină și dinspre corp spre creier. Este motivul pentru care în practica mea, prin neurocoaching, pun accent pe includerea în rutina clienților a unor obiceiuri de susținere a unei activități fizice (mers pe jos, înot, pilates etc.), metode de detensionare a corpului ori drenaj limfatic, masaj, uneori psihoterapie cognitiv-comportamentală pentru eliberarea condiționărilor limitative.
În cazul copiilor, în sesiuni discut și despre introducerea unui program de mișcare în rutina copilului, în funcție de ceea ce îi place. Însă cea mai eficientă și integrativă mi se pare kinetoterapia. Este de fapt o terapie în care se lucrează blând și îi dă creierului informații treptat, iar informația senzorială este mai ușor procesată și integrată. Dacă ajungeți la un specialist în kinetoterapie, planul de terapie ar trebui să urmărească de la corectarea posturii, mers, echilibru, coordonare, până la educarea sau reeducarea unor aspecte ce țin de o slabă dezvoltare a musculaturii sau deviații ale articulațiilor, sau chiar „trezirea” unor reflexe.
Mi se pare esențial ca înainte de a înscrie copilul la un sport să îi evaluăm mersul și postura, precum și reflexele de bază, care influențează alergarea și alte aspecte ce țin de mișcarea corpului și evoluția ulterioară a geometriei corporale.
Toate aceste aspecte țin de sistemul vestibular, sistem care se găsește – ce să vezi – da, tot în creier!
Sistemul vestibular la copii și adulți
Studiile asupra funcției vestibulare au arătat că, dacă nu există informație vestibulară sau copilul prezintă un deficit vestibular, aceasta poate fi cauza unei întârzieri de achiziții a tuturor etapelor controlului postural și a mersului autonom după vârsta de 20 de luni.
Informațiile tratate de sistemul vestibular vor interveni pe două mari tipuri de reglare: acela de stabilizare a privirii în timpul mișcărilor capului și acela de stabilire a trunchiului în condiții dinamice și statice. Până când un copil învață să își mențină capul, să stea în picioare, să-și mențină echilibrul fără să cadă în timpul primilor săi pași, apoi să efectueze tot felul de acrobații, el are nevoie de informații de mișcare culese de aparatele sale vestibulare și de vedere, pentru selectarea informațiilor cu privire la propriul corp.
Acest lucru este valabil și pentru adulți, pentru că reversul neutilizării integrative a informației vestibulare duce la probleme de echilibru, coordonare, control postural etc. Ce nu folosim, se pierde. Iar în timpurile acestea corpul folosește o foarte mică parte dintre mecanismele necesare mișcării, drept urmare creierul se adaptează la informația extrem de limitată pe care o primește de la corp, ajungând cu timpul să anuleze reflexe motorii, intrând într-un deficit vestibular.
Așadar, având propria durere și cercetarea în desfășurare, am început procesul documentării chiar pe mine, desigur.
Am experimentat pe mine
theposturalproject
La începutul lunii februarie am urmat workshopul postural de 2 zile al lui Daniel Stoia: „5 Stars Posture”, în care am asimilat informații atât despre postură, cât și despre reeducarea și corectarea posturii, modalități de detensionare musculară și exerciții de întărire a motricității fine.
Pe Daniel l-am găsit pe Instagram în spatele contului theposturalproject. Are niște filmulețe foarte catchy, iar într-unul dintre ele vorbea despre convergența oculară, un subiect pe care îl discut intens cu unele dintre cliente și chiar lucrăm exerciții oculare pentru antrenarea mușchilor oculari. Despre câte emoții sunt blocate în sistemul vizual vă voi povesti în alte pagini de jurnal.
Trebuie să recunoaștem, nu sunt foarte multe resurse autohtone deschise să expună informație din această nișă, chiar dacă, poate, există buni practicieni. Și nici nu există un program susținut, ori vreo strategie chiar și ad-hoc de conștientizare a legăturii corp-creier, deci corp-minte, deci mișcare-comportament.
Faptul că sunt neuroterapeut implică să caut constant informație (și) de acest gen, dar ca mamă, femeie și cetățean de rând, constat că se vehiculează prea puțină informație de acest tip. Și prea rar. Sunt o grămadă de săli de antrenament, de sport, bașca la școală există materia cu numele (ironic parcă) „educație fizică”. Ni se spune că e bună mișcarea, dar prea rar ni se spun lucrurile esențiale. Începând cu rolul mișcării în sănătatea psihică. Până să ajungem la slăbit, siluete, rezistență și altele.
Am fost plăcut surprinsă să găsesc un kinetoterapeut în România care să aducă în discuție acest aspect. Într-un mod plăcut. Probabil singurul. Ceea ce-mi mai place la Daniel este că tratează kinetoterapia din perspectiva experienței emoționale blocată în corp. De aceea, de multe ori, aduce în discuție psihoterapia ca metodă de susținere în procesul kinetoterapeutic, de deblocare a durerii sau conștientizare a cauzei durerii. Centrul pe care îl coordonează se numește Neurokinetic.
Iar cu Daniel încă mai schimb informații și ne-am rămas datori cu schimb de experiență, neurofeedbackul fiind un subiect de interes pentru el.
Ce-am făcut
Technogeek-ul din mine (că doar de-asta sunt specializată pe terapie asistată de tehnologie) a dat de testul PAS – evaluare Posturală și Analiză Plantară – un soft care integrează informațiile legate de mers și postură, precum și gradul de stabilitate a corpului în repaus cu ochii deschiși și cu ochii închiși. Sfântul Graal al documentării mele. Adică o să văd geometria și designul posturii mele?!
15 minute pentru evaluarea PAS implică câteva etape simple:
- să mergi pe un covor dintr-un capăt în celălalt;
- să rămâi pe loc, privind înainte, timp de câteva secunde, întâi cu ochii deschiși și apoi cu ochii închiși;
- să stai drept pe un mini-podium cu semne trasate pentru poziționarea picioarelor și un fir cu plumb ce oferă reper central corpului, schimbând poziția corpului pentru măsurători laterale și față/spate:
- să te urci cu picioarele pe un scaner pentru amprentarea digitală a tălpilor.
În toate aceste etape se preiau informații metrice și fotografii care sunt analizate de soft și interpretate în timp real, astfel că la final vezi imaginea posturii tale, a mersului, și conștientizezi aspecte pe care la o evaluare clasică nu le-ai înțelege. Un fel de electrogramă a posturii și mersului.
Pentru mine a fost o experiență pe care aș recomanda-o tuturor! Și chiar se adresează tuturor categoriilor de persoane și tuturor vârstelor. Care pot merge, evident!
Având această evaluare, procesul de corectare sau reeducare devine mult mai precis cu privire la proveniența anumitor dureri sau deviații ale corpului.
Ce-am aflat despre mine
Pe scurt, iată ce-am aflat despre corpul meu în urma evaluării:
- că am o hiperextensie de bazin, ceea ce îmi provoacă o hiperextensie cervicală și uneori îmi dă dureri, tensiune sau imobilitate în cervicală;
- presiunea în mers este dusă în călcâi și mai puțin în vârful piciorului;
- călcâiul piciorului stâng are o înclinație de valg (prăbușirea spre interior) de 13 grade;
- iar greutatea corporală este preluată de piciorul stâng.
Cu dovezile pe masă, iată cum arată concret o evaluare. Mă rog, nu vă arăt chiar totul, dar:
Analiza Statică:
La examinarea statică se notează următoarele:
Centrul de presiune (C) este situat central în raport cu suportul general al poligonului.
Centrele de presiune ale fiecărui membru sunt nealiniate. Centrul de presiune al membrului drept este plasat în față, cel stâng este posterior, rezultă rotația bazinului spre stânga.
Conform standardului, punctul de presiune maximă M este poziționat în partea retropodă stângă.
Distribuția sarcinii între piciorul drept și cel stâng arată o distribuție a greutății corporale (51% pe stânga, 49% pe dreapta). Procentul de sarcină dintre antepiciorul și piciorul din spate din stânga prezintă o suprasolicitare posterioară excesivă (antepicior 39%, retropicior/calcaneu spate 61%), în dreapta este în valori fiziologice.
Suprafețele celor două picioare sunt aproape simetrice (77 cm² în stânga, 76 cm² în dreapta). Există o diferență moderată de suprafață între antepicioare, dreapta fiind mai înaltă; există o diferență moderată de suprafață între retropicioare, stânga fiind mai mare.
Analiza Dinamică
În cadrul analizei dinamice efectuate s-au remarcat următoarele:
Suprafețele generale de sprijin ale picioarelor sunt similare între ele (SX =% SUPSX% cm² – DX =% SUPDX% cm²). Lungimea amprentei stângi este de 240 mm, cea a dreptei este de 240 mm.
Distribuția medie a sarcinii arată diferențe apreciabile între piciorul stâng și cel drept (presiunea medie SX =% PMEDSX% gr / cm² – DX =% PMEDDX% gr / cm²). Punctul maxim de presiune (P.Max) pe piciorul stâng este de 2128 gr/cm², iar pe dreaptul este de 2304 gr/cm².
În ceea ce privește distribuția sarcinii între antepicior și retropicior, pe piciorul stâng, se prezintă un raport care nu corespunde limitei normale (antepicior = 71% – retropicior = 29%), în timp ce în distribuția pe antepiciorul drept este normal (antepiciorul = 62% – retropicior = 38%). Distribuția laterală/medială a sarcinii este următoarea: pe piciorul stâng este de 53% pe lateral și 47% pe medial, pe piciorul drept este de 51% pe lateral și 49% pe medial.
Timpul de suport al piciorului stâng a fost măsurat în 953 ms pentru un total de 294 de cadre, pentru cel drept 1076 ms în 308 cadre.
Analiza posturografică
Plantele sunt echilibrate din punct de vedere al rotațiilor, centrul de greutate este echilibrat la nivelul celor două calcanee, în testarea cu ochii închiși centrul de greutate se orientează pe piciorul drept.
Analiza plantară
Unghiul de înclinare în valg a calcaneului este de 11 grade, calcaneu stang și valg drept cu 3 grade. Ambele plante prezintă picior scobit.
De ajuns cu datele! Iar pentru ca experiența să fie cu adevărat mind blowing, kinetoterapeutul a intervenit după evaluare cu câteva manevre de osteopatie.
Recunosc că implicarea mea nu a fost cea mai prietenoasă, pentru că, în timp, tensiunea din picior mi-a creat o restricție a mobilității și un reflex de evitare a durerii. Dar am avut încredere în profesionalismul kinetoretapeutului. Și da, la final am fost destul de reparată.
După intervenție am reluat procesul de evaluare. Ce credeți? Anumite zone din postura mea deja se corectaseră. Capul nu mai pare chiar așa înclinat.
Pentru a afla unde puteți efectua o evaluare posturală, puteți da o căutare pe Google.
Eu am fost la Centrul Phoenix – un centru specializat pe diagnosticarea și recuperarea ortopedică și neurologică destinat copiilor (0-18 ani). Este un centru cu care am început și o colaborare multidisciplinară pe recuperarea unor cazuri cu afecțiuni neuro-motorii.
Concluzii
Așadar, chiar și corpul, nu doar creierul, are nevoie de repetiție pentru a integra noul model de poziționare, astfel încât creierul să preia informațiile actualizate, să le prelucreze și să le introducă în sistemul vestibular.
Procesul meu de corectare și reeducare este în desfășurare, așa că voi reveni cu informații pe măsură ce avansez în program, atât despre proces, cât și despre interacțiunea cu kinetoterapeutul.
După această experiență, se confirmă ipoteza inițială: corectarea posturii este un element important și esențial pentru calibrarea sistemului nervos.
De ce mi se par aceste abordări esențiale la începutul oricărei perioade de resetare a organismului? Pentru că e ca și când ai vrea să renovezi o casă, însă nu eliberezi spațiul și nu evaluezi structura!
Sauna eliberează spațiul și reeducarea posturală întărește structura. Iar în tot acest proces neurofeedbackul este arhitectul care organizează planurile de reconstrucție și designul interior, precum și sarcinile către fiecare echipă de intervenție!
Decizia de a acționa înseamnă mișcare – cea mai scurtă distanță de la creier la corp! Mișcarea creează un comportament, iar comportamentul se transformă în obicei.
Corpul tău se adaptează inteligent circumstanțelor și mediilor înconjurătoare cu care se confruntă, iar forma și aspectul lui devin o reflectare a acestor adaptări.
Ai grijă de creierul tău, iar creierul va avea grijă de tine!
