Cât de repede poate să obosească un om? Întrebarea pare retorică, din moment ce percepția generală este că oboseala se instalează după un efort consistent, prelungit. Însă lucrurile sunt mai complicate de atât. 

Și ce legătură are suferința cu oboseala? Nu e o altă fiță la modă care să ne scuze anumite comportamente, ci chiar există o legătură serioasă.

Cum se interconectează cele 3?

Începem cu concluzia: cele trei se influențează și își exacerbează reacțiile. Ca tratament și ca prevenție e bine să avem contacte sociale sănătoase, să avem grijă de sănătatea noastră psihică și fizică și să le acordăm spațiu și timp pentru a-și reveni celor din jur care suferă.

Mișcarea, dezbaterea, dialogul, grija pentru creier, cu tot ce implică asta (alimentație, mindfulness, meditație, neurofeedback, consum de cultură etc.), și sesiunile de terapie ne ajută să trecem peste momentele mai grele și să prevenim prăbușirea atunci când ele apar. Căci într-o viață de om sunt inevitabile.

Și-acum, legăturile. 

O persoană obosită face față mai greu stresorilor și are o capacitate mai scăzută de gestiune a emoțiilor. Oboseala alimentează starea de suferință emoțională. Suferința emoțională, sub formă de depresie, anxietate, tristețe, furie sau jale, dă o stare de apăsare, de multe ori tradusă sub formă de oboseală. Expunerea cât mai mare la asemenea emoții conduce la epuizare fizică și mentală.

Pierderea poate fi de mai multe feluri. Putem pierde pe cineva drag, un loc de muncă sau pur și simplu o schimbare majoră poate fi interpretată drept pierderea status quo-ului care ne dă un sens vieții într-un anumit moment. 

E aproape banal să spunem că orice pierdere duce la suferință emoțională. Care duce, mai departe, la oboseală. Iar în corpul nostru astfel de stări se traduc prin tulburări ale somnului, dureri și tensiune la nivel muscular și articular și modificări în apetitul pentru mâncare, de regulă spre extreme (fie mult și nesănătos, fie puțin spre deloc).

Tocmai simptomele menționate mai sus conduc la instalarea oboselii. Așadar o pierdere (semnificativă) generează oboseală. Și cu cât povara emoțională este mai mare, cu atât este mai greu să ne odihnim, deci amplificăm starea de oboseală. 

De asemenea, orice ajustare la noua realitate, după o pierdere, necesită în sine un efort. Iar acel efort își ia tributul sub formă de oboseală fizică și epuizare mentală și emoțională.

Cum afectează oboseala fizică creierul?

Oboseala fizică poate afecta funcțiile cognitive precum atenția, memoria și luarea deciziilor. Atunci când corpul este obosit, capacitatea creierului de a procesa informațiile eficient scade, ducând la timpi de reacție mai lenti și la claritate mentală redusă.

Studiile de neuroimagistică au demonstrat că oboseala fizică poate duce la schimbări în modelele de activitate cerebrală. Zonele creierului implicate în atenție, cum ar fi cortexul prefrontal, pot prezenta activare redusă, afectând capacitatea de concentrare.

Atunci când corpul este obosit, persoanele pot fi mai predispuse la experimentarea emoțiilor negative precum iritabilitatea, frustrarea și anxietatea. Oboseala prelungită afectează capacitatea creierului de a regla emoțiile, ducând la o reactivitate emoțională crescută și dificultăți în gestionarea stresorilor.

Oboseala fizică poate perturba echilibrul neurotransmițătorilor din creier, inclusiv serotonină, dopamină și norepinefrină, care joacă roluri cruciale în reglarea stării de spirit și a funcției cognitive. De asemenea, scăderea nivelurilor de neurotransmițători asociată cu vigilența și starea de spirit pozitivă, cum ar fi dopamina, poate contribui la stări de letargie și lipsă de interes, asociate cu oboseala fizică.

Nu în ultimul rând, somnul este foarte afectat pe fondul oboselii fizice. Această situație poate agrava și mai mult deficitul cognitiv și dezechilibrele emoționale, creând un ciclu de oboseală și funcționare cerebrală afectată.

Cum afectează oboseala psihică creierul?

Oboseala mentală poate afecta creierul în mai multe moduri, influențând funcțiile cognitive, starea emoțională și sănătatea mentală în general.

Oboseala mentală poate duce la o scădere a capacității cognitive, afectând funcțiile precum atenția, concentrarea, memoria și gândirea logică. Creierul poate deveni mai puțin eficient în procesarea informațiilor și luarea deciziilor, ceea ce poate duce la performanță scăzută în sarcinile cognitive.

Oboseala mentală poate crește reactivitatea emoțională, făcându-ne mai susceptibili la stres, iritabilitate și schimbări bruște de dispoziție. Creierul poate deveni mai sensibil la stimuli negativi și poate reacționa exagerat la situații stresante sau provocatoare.

Mai poate fi afectată funcționarea sistemului limbic, care este implicat în reglarea emoțiilor. Aceasta poate duce la o reglare inadecvată a emoțiilor și poate contribui la apariția sau exacerbarea tulburărilor de dispoziție, cum ar fi anxietatea și depresia.

Bineînțeles, oboseala mentală poate perturba somnul, conducând la insomnie sau la somn de proastă calitate. De asemenea se poate diminua motivația și energia, făcându-ne mai puțin dispuși să ne implicăm în activități și mai predispuși să ne simțim epuizați, chiar și în absența unui efort fizic intens.

La extremă, acest tip de oboseală poate crește riscul de erori și accidente, deoarece capacitatea noastră de concentrare și atenție este diminuată. Creșterea stresului și iritabilitatea asociată cu oboseala mentală pot afecta și modul în care luăm decizii și reacționăm la situații de urgență.

Face creierul diferența între suferința fizică și cea psihică?

Văzând cum este afectat creierul în cazul oboselii fizice, respectiv psihice, putem concluziona că există elemente cât se poate de asemănătoare în modelul de reacție. Capacitatea de concentrare și atenție, somnul și tulburările în gestionarea emoțiilor sunt la ordinea zilei. 

Există cercetări, cum este una efectuată în cadrul Universității din Michigan, care sugerează că durerea psihică și cea fizică sunt procesate similar. Studiul în cauză viza durerea psihică provocată de respingere. 

Și totuși, răspunsul scurt și simplu este: da. Face diferența între cele două, chiar dacă uneori se simte la fel.

Suferința fizică este asociată cu activarea regiunilor creierului implicate în procesarea senzațiilor de durere, cum ar fi cortexul somatosenzorial și cortexul cingular anterior. Aceste regiuni sunt responsabile pentru identificarea, localizarea și evaluarea intensității durerii fizice.

Suferința psihică poate implica activarea regiunilor creierului implicate în procesarea emoțiilor, cum ar fi amigdala și cortexul prefrontal. Aceste regiuni sunt responsabile pentru evaluarea și reglarea reacțiilor emoționale asociate cu suferința psihică, cum ar fi anxietatea, tristețea sau stresul.

Suferința fizică și cea psihică pot declanșa reacții emoționale diferite în creier și în întregul corp. De exemplu, durerea fizică poate declanșa reacții de evitare și protecție, în timp ce suferința psihică poate declanșa reacții de anxietate, depresie sau stres.

Deoarece suferința fizică și cea psihică implică mecanisme diferite în creier, tratamentele și intervențiile pot fi diferite pentru fiecare tip de suferință. De exemplu, medicamentele analgezice pot fi eficiente în tratarea durerii fizice, în timp ce terapia cognitiv-comportamentală sau terapia medicamentoasă poate fi eficientă în tratarea suferinței psihice.

Sunt chiar așa de diferite cele două tipuri de suferință?

Totuși există și asemănări în procesarea suferinței fizice și psihice de către creier, deși acestea pot fi procesate în moduri diferite și pot implica regiuni cerebrale distincte.

În primul rând atât suferința fizică, cât și cea psihică implică activarea sistemului nervos central, care include creierul și măduva spinării. Această activare poate declanșa reacții neurologice și emoționale în creier. Evident, ambele implică o evaluare subiectivă a experienței individuale. Creierul procesează senzațiile și emoțiile asociate cu suferința în funcție de contextul și semnificația personală pentru individ.

Chiar dacă suferința fizică și cea psihică pot fi procesate în regiuni cerebrale distincte, ambele pot implica activarea regiunilor asociate cu emoțiile. De exemplu, amigdala, care este implicată în răspunsul emoțional, poate fi activată atât în ​​cazul durerii fizice, cât și al suferinței psihice.

De asemenea, ambele pot declanșa răspunsuri comportamentale similare, cum ar fi reacții de evitare sau căutare de ajutor. Oamenii pot și vor căuta soluții pentru a reduce suferința indiferent de natura acesteia.

Jelim după pierderea unui job ca după cea a unei persoane dragi?

Pe scurt, da. În realitate orice fel de pierdere presupune un mecanism de reacție care are pași similari. Ideea de bază pornește de la impactul pe care-l are o pierdere, nu neapărat cauza sau subiectul pierderii.

Deci da, pierderea unui loc de muncă sau a unei cariere poate provoca o suferință profundă și poate duce la un proces de jertfă similar cu cel experimentat în urma pierderii unei persoane dragi. Această reacție poate fi denumită „jertfă profesională” și poate fi caracterizată de diverse emoții și stadii de doliu, similare celor întâlnite în procesul de doliu după decesul unei persoane dragi. 

La fel ca în cazul unei pierderi a unei persoane dragi, primul răspuns poate fi negarea sau șocul. Persoana afectată va avea dificultăți în a accepta realitatea pierderii locului de muncă sau a carierei și poate trece printr-un proces de încercare de a se adapta la noua situație.

Urmează furia și blamarea. Persoana care suferă va încerca să găsească vinovați pentru pierderea sa. Acest sentiment de furie poate fi îndreptat împotriva angajatorului, a circumstanțelor sau chiar împotriva ei înseși.

Stadiul următor presupune tristețe și depresie. Starea aceasta vine la pachet cu un sentiment de lipsă de valoare și incertitudine cu privire la viitor.

Similar cu procesul de doliu, persoana afectată poate trece prin etape de negociere și acceptare. Acest lucru poate implica încercarea de a negocia cu circumstanțele sau de a găsi o soluție pentru a reveni la normalitate, precum și acceptarea treptată a noii realități și a schimbărilor care vin odată cu pierderea locului de muncă sau a carierei.

În cele din urmă, persoana afectată poate începe să regăsească și să se adapteze la noua realitate. Acest lucru implică explorarea de noi oportunități de carieră, dezvoltarea abilităților și resurselor necesare pentru a face față schimbării și construirea unei noi identități profesionale.

Putem să ne pierdem pe noi înșine?

În loc de concluzii, propun să ne uităm un pic la noi și ce e în jurul nostru.

Da, sunt atât de multe lucruri care pot merge rău. Sunt alegeri ale căror consecințe le putem influența prea puțin și va trebui să trăim cu consecințele acestora. Și, mai ales, viața e lungă și plină de provocări, unele inevitabile. A pierde e inevitabil.

Dar, în același timp, dacă nu avem grijă de noi, vom trăi exclusiv în siajul acțiunilor și emoțiilor impuse de alții. Dacă rămânem pasivi cu siguranță nimic nu se va schimba, nici în viața noastră, nici în cea a comunității în care trăim. Și da, izolarea are consecințe asupra funcționării creierului.

Evident, sunt lucruri pe care nu noi le decidem. De aceea e important să avem grijă să fim cât mai implicați în contextele pe care chiar le putem influența și/sau le avem sub control. Sună foarte asemănător cu filozofia stoică, dar pentru a diminua suferințele și a fi cât mai proaspăt prezenți în propriile noastre vieți, anumite precepte stoice nu ne-ar strica.

Totodată, unele lucruri putem să le abordăm de la celălalt capăt. Dacă sunt atâtea lucruri care pot perturba calitatea somnului, putem încerca să adoptăm practici care îl îmbunătățesc. Am abordat mai pe larg chestiunea somnului într-un articol anterior. 

Similar, orice element care contribuie la igiena creierului va contribui semnificativ la obținerea și menținerea unui echilibru stabil menit să genereze reziliență în fața inevitabilelor perturbări, de la terapiile convenționale la neurofeedback, de la o dietă echilibrată la expunerea la cultură și implicarea în comunitate.

Câteva surse și resurse, pentru cei care vor să știe (mai) multe