Bullying-ul este o problemă care nu a apărut de ieri de azi. Ca în multe alte situații, faptul că nu s-a vorbit sau că nu a fost folosită o terminologie precisă nu înseamnă că nu a existat. Ba chiar are rădăcini adânci și a escaladat.
Această tactică a struțului continuă și azi. În România nu există numere concrete statistice în ceea ce privește bullying-ul în școli, din partea tuturor autorităților implicate. Iar faptul că nu se vorbește despre asta deschis, nu există mecanisme de prevenție și combatere, respectiv de protecție a victimelor bullying-ului, face ca mulți să nu raporteze, fie de rușine, fie de lipsă de încredere în sistem, iar alte cazuri rămân nesemnalate din credința că sunt doar niște evenimente izolate, care vor trece de la sine. Sunt doar copii, nu?!
Și totuși, niște numere. Cei de la Salvați Copiii estimează că 1 din 4 copii din școlile românești sunt victime ale bullying-ului în mod repetat. Un sfert! Mai departe, citez datele expuse chiar de ei (sursa: https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/protectie-impotriva-violentei/prevenirea-violentei-in-scoala ):
- 73% dintre elevi au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar;
- 3 din 10 copii sunt excluși în mod constant din grupul de colegi;
- 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi;
- 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.
Ce se întâmplă cu o victimă a bullying-ului? Dar cu agresorul?
Înainte de subtilitățile consecințelor expunerii la bullying, cel mai important lucru de spus este că foarte mulți copii care au fost victimele acestei forme de agresiune au ajuns să asocieze școala cu ceva rău. Faptul că ajung să nu le placă să meargă la școală e cel mai simplu lucru. Mai rău este când fug de ea: chiulesc, inventează scuze ca să nu meargă la ore și orice tactică menită să-i țină departe de ea. În fond, nimeni nu vrea să meargă într-un loc în care îi este constant rău.
În plus, scade performanța școlară. Poate fi coroborată cu absenteismul, dar nu numai. Cel mai rău lucru este atunci când copilul ajunge să asocieze învățatul cu violența. Această asociere îl face să evite această activitate pe termen lung, inclusiv ca adult. Poate nu e o coincidență că România are printre cei mai puțini adulți care continuă să studieze, într-o formă sau alta, după absolvire.
Copiii expuși la bullying se confruntă cu anxietate, depresie, tulburări de somn și alimentație, stimă de sine scăzută și izolare socială. Legat de performanța școlară, pe lângă absenteism, scade capacitatea de concentrare și motivația.
Printre simptomele observate la acești copii se numără durerile de cap și de stomac, tulburările digestive și scăderea imunității. Dincolo de asta, unii dintre ei tind să recurgă la rândul lor la violență, ca o formă de autoapărare. Iar la extrem, studiile arată că victimele bullying-ului au un risc mai mare de a avea gânduri suicidare sau de a încerca să se sinucidă.
Dar agresorii? Evident, au probleme de relaționare cu ceilalți, dezvoltă comportamente antisociale, lucruri care se răsfrâng pe termen lung, mai ales când vorbim de activități care intră în sfera infracțională. Nici ei nu excelează la capitolul concentrare sau performanțe școlare. Iar ca adulți, se pot transforma în parteneri sau părinți abuzivi.
Unde tragem linie între bullying și hârjoneală?
Mulți văd în școală un loc în care copilul are ocazia să-și testeze și dezvolte abilitățile sociale. E spațiul în care e obligat să-și coordoneze sinele pentru a deveni om social funcțional. De aceea unele incidente sunt aruncate sub preș, minimizate, în ideea că așa sunt copiii: își testează limitele, se hârjonesc, se zbenguie, se mai și lovesc, mai plâng, mai râd, totul trece și lucrurile merg mai departe într-un firesc organic.
La început trebuie menționat că bullying-ul este de mai multe feluri: poate fi fizic (lovituri, îmbrânceli), verbal (insulte, amenințări) sau psihologic (răspândirea de zvonuri, excluderea socială).
Da, unele conflicte sunt ocazionale: o simplă ceartă nu e ceva anormal între copii. Unele jocuri sunt mai agresive, dar multe dintre ele nu au intenția de a face rău, de a lovi. Unde apare limita? Atunci când unul dintre copii este rănit, mai ales intenționat.
Bullying-ul apare când acțiunile agresive tind să se repete constant, să iasă din spectrul incidentelor izolate. Și mai ales, apare când există un dezechilibru de putere între victimă și agresor, fie că este vorba despre vârstă, proporțiile fizice sau popularitatea socială.
Bullying-ul are ca specific intenția de a face rău, agresorul acționând intenționat pentru a provoca durere emoțională sau fizică. Acesta nu pare să-i pese de sentimentele victimei și poate chiar să se bucure de suferința acesteia, deci îi lipsește empatia.
Este important să reținem că din cauza rușinii, fricii sau a sentimentului de vinovăție, copiii care sunt victime ale bullying-ului pot să nu își dezvăluie situația. Totodată, adesea, copiii care comit acte de bullying au propriile probleme și pot avea nevoie de sprijin pentru a-și schimba comportamentul. În asemenea situații toată lumea are un rol important în prevenire și combatere: părinții, profesorii, colegii și întreaga comunitate școlară.
E nevoie să vorbim mai mult și mai aplicat pe fond despre bullying. Trăim încă într-o țară cu o incidență a violenței foarte mare, care pleacă de la credința că bătaia își are rolul ei terapeutic. Atunci când sunt constatate sau suspectate cazuri de bullying ele trebuie raportate cumva. Iar atunci este nevoie de intervenție specializată, din partea unor profesioniști.
În rest, ca părinți, nu ne rămâne decât să generăm o atmosferă echilibrată pentru copiii noștri. Ei au nevoie de un creier optimizat pentru învățare și adus în starea de a-și pune în valoare potențialul particular pe care fiecare copil îl deține, în devenirea sa. Practicile sănătoase de mișcare și alimentație, timpul de joacă, timpii petrecuți împreună, discuțiile specializate sau neurofeedbackul ajută ca cei mici să fie mai echilibrați la școală, respectiv să facă față mai eficient provocărilor iminente de acolo.