Simptome

Ești copil și urmează prima zi de școală din viața ta. Tot ceea ce urmează să facă parte din viața ta de zi cu zi e nou: oameni noi (copii și adulți), spații noi, reguli noi, alte valori și alt mers al lucrurilor față de acasă (și/sau față de grădiniță). Sau treci de la școala primară la cea gimnazială. Sau treci de la gimnaziu la liceu: alți profesori, alți colegi, poate chiar altă clădire, alt cartier, altă lume. Pentru unii, chiar alt oraș. Cine dă la facultate trece din nou printr-un astfel de salt.

Apoi intri în piața muncii. Primul job: alți oameni, alt mediu, alt spațiu, alte valori, altă ierarhie, alte moduri de evaluare, alte acțiuni, altă desfășurare a lucrurilor. Se întâmplă din nou când schimbi locul de muncă și se amplifică senzațiile mai ales dacă schimbi și domeniul. 

Unii dintre noi se mută de la o locuință la alta. Dintr-un oraș în altul. Ba chiar unii schimbă țara, unde sunt altfel de oameni, cu alt fel de educație, alt ritm al vieții, alte valori, alte reguli, alt tip de evaluare, alt mod de conviețuire. Și așa mai departe.

Devenim anxioși. Ce simțim în momentele alea? Unii se sperie, devin agitați, au dificultăți în a urmări lucrurile și a se concentra. Transpiră abundent, obosesc repede, adorm greu sau chiar deloc. Unii numesc la pachet toate astea: stres! Alții devin foarte agitați, unii chiar agresivi. Unii devin chiar anxioși, alții chiar plâng. Unii își acoperă ochii, alții fug și încearcă să evite cu totul spațiul, oamenii, interacțiunile etc. 

Ce (ni) se întâmplă de fapt?

Fiecare dintre aceste momente reprezintă unul de trecere. Și odată cu el începe numărătoarea inversă a timpului de integrare și adaptare. Și nu doar timpul curge, ci și așteptările. Părinții se luptă pentru ca cei mici să se integreze și adapteze cât mai ușor. Cei mici se simt datori să nu-i dezamăgească pe părinți, să se facă plăcuți de colegi, apreciați de profesori. Ca adulți urmăm același traseu; doar că se adaugă presiunea responsabilităților de adult, a câștigurilor (materiale și non-materiale), a succesului. 

Și când suntem mici, și ca adulți ne evaluăm pe noi înșine de multe ori după reușita de a ne fi integrat și adaptat. Fie că această reușită e cuantificată în numărul de prieteni avut, de colegi care ne apreciază, de notele obținute, de banii câștigați, de trofee obținute, de diplome și certificări etc., toți acești factori depind de modul în care am reușit (sau nu) să ne integrăm și adaptăm la mediu. Cert e că nereușitele scad stima de sine și instalează diverse forme de anxietate.

Se spune însă că succesele mari sunt obținute de oameni excepționali. Iar mulți dintre cei excepționali poartă imaginea unor rebeli, a unor oameni care au avut cel puțin unele dificultăți de integrare și adaptare. Deci, cum e mai bine, până la urmă?

Teorie pur-sânge

„Adaptarea de tip psihologic este considerată ca fiind modificarea comportamentului individului în funcție de solicitările, cerințele mediului socio-cultural, dar și modificarea condiţiilor de mediu în funcție de aspirațiile și scopurile individului” [1].

Încă o definiție ne spune despre adaptare că este „reacţia, conduita, ce pune organismul şi activitatea psihică ce îl caracterizează social în repliere suplă la condiţiile variabile şi numeroase ale mediului în care acesta trăieşte, capacitatea psihicului de a se modifica în raport cu schimbările intervenite în condiţiile sale de viaţă, devenind apt de a îndeplini funcţiile şi obiectivele sale” [2].

A (se) integra – A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. – https://dexonline.ro/definitie/integra

Cauzele provocărilor care apar în procesul de integrare și adaptare sunt de trei feluri:

1.Psihologice: valori, sentimente, atitudini incompatibile sau între care există diferențe semnificative între cele ale individului și cele ale mediului în care aspiră să se integreze și adapteze;

2.Psihosociale:

  • Mediul respinge individul: individul e perceput ca fiind diferit și este tratat ca și cum ar reprezenta o amenințare pentru întreg mediul, care se materializează prin manifestări de tip bullying, mobbing etc.
  • Individul respinge mediul: valorile, educația, modelele despre lume și funcționarea ei nu coincid cu mediul unde ar fi urmat să se integreze/adapteze, care poate conduce de la izolare socială, la neimplicare civică, până la fenomenele de migrație voluntară etc.

3.Fiziologice:

  • slabă dezvoltare a limbajului din punct de vedere fiziologic;
  • hipersensibilitate senzorială;
  • substimulare senzorială.

Ce știm despre noi? 

Știm că avem simțuri și că putem să învățăm. Știm despre creierul nostru că înțelege lumea prin simțuri și că-i interpretează mesajele prin artă. Arta ne conectează între noi, la spațiu și la societate. De aceea citim povești copiilor noștri, ne uităm la desene animate, la filme și seriale, citim cărți, mergem la muzeu, ascultăm muzică și scriem jurnale.

Știm că fiecare dintre noi are limitele sale de procesare a informației. Că atunci când creierul e bombardat cu mult mai multă informație față de cât poate procesa atunci „dă eroare”, adică apare suprastimularea senzorială.

Suprastimularea

Știm că omul a fost proiectat să caute, să se lupte, să fie curios, să se sperie, să fugă, înghețe sau riposteze, să exploreze și să caute metode cât mai deverse de a-și exprima stările. Cu siguranță că proiectul inițial numit om n-a cuprins: tramvaie care zdroncăne, ambulanțe și poliție care piuie la orice oră, aglomerație în trafic, panouri publicitare cu multe lumini, schimbări dese de imagine și sunet, vecini care urlă de dimineață până seara. 

Și internet, smartphone-uri, console, mii de modele de pantofi sport sau cu toc, bormașina vecinului, schimbarea miniștrilor și a cerințelor pentru examene în timpul anului terminal, inflație și dobânzi de referință în creștere, războaie și amenințări, sute de avioane pe cer, mașini cam câți oameni sunt, multitasking și disponibilitate la stres și ore suplimentare, tinerețe și experiență în același timp, credite și rate, aer poluat, praf cât cuprinde, miros de fast-food în intersecții, intersecții blocate și claxoane peste claxoane, oameni care se împing și se trag în intersecții, în autobuze, pe holuri etc.

Știm că avem șanse să fim suprastimulați, mai ales dacă nu am fost expuși și învățați cu stimulii respectivi încă din start. Știm că adaptarea și capacitatea de a ne integra depinde de cât și cum învățăm despre mediul unde vrem să pătrundem. Știm despre noi că dacă nu există mediatori între mesajele stimulilor din viața de zi cu zi și creierul nostru ne va fi greu să înțelegem ce ni se întâmplă. 

Știm că avem simțuri și că toate pot fi suprastimulate. Pe rând și/sau concomitent. Iar asta ne face anxioși.

Substimularea

Dacă știm că putem fi suprastimulați, știm că există și reversul: substimularea. Lipsa lecturii, timpii mari petrecuți în fața ecranelor și limitarea tipului de interacțiuni cu mediul (diversitate scăzută) afectează inclusiv formarea și întreținerea relațiilor sociale, propria structură psihologică și (prin consecință) inclusiv fiziologia: ce și cum vedem și auzim, intervalele de timp în care ne menținem concentrarea și gradul de atenție investit, inteligența tactilă și dispoziția de a explora (feluri de mâncare, plimbări în diferite spații, deplasarea în diferite moduri, sport/activități fizice, manifestarea tandreții/sentimentelor pozitive, respectiv controlul manifestărilor la stimuli pe care-i respingem ș.a.m.d.).

Anxietatea și ce e de făcut

Anxietatea poate fi o reacție comună în cazul lipsei integrării și/sau adaptării sociale, deoarece aceste aspecte pot genera stres și disconfort emoțional. Manifestările anxietății în acest context pot varia de la persoană la persoană și pot include următoarele aspecte:

  • a. Izolare socială: Persoanele care nu se integrează sau nu se adaptează într-un mediu social pot deveni izolate sau se pot simți singure. Izolarea socială poate duce la sentimente de singurătate și tristețe, deoarece lipsa conexiunilor sociale poate crește stresul emoțional.
  • b. Autocritică excesivă: Indivizii care se simt respinși sau neacceptați într-un grup social își pot pune la îndoială valoarea și abilitățile personale. Această autocritică poate alimenta sentimente de anxietate și lipsă de încredere în sine.
  • c. Temeri sociale: Persoanele pot dezvolta teama de a fi judecate, respinse sau criticate de către ceilalți, ceea ce poate face ca interacțiunile sociale să devină stresante și tensionate.
  • d. Stres cronic: Stresul poate duce la simptome fizice precum dureri de cap, probleme digestive sau insomnie.
  • e. Evitarea socială: Persoanele care se simt anxioase în situații sociale pot dezvolta obiceiul de a evita întâlnirile sociale sau evenimentele sociale. Această evitare poate duce la izolare și poate agrava anxietatea pe termen lung.
  • f. Autopercepție negativă: O imagine negativă a sinelui poate duce la convingerea că nu este capabilă să se potrivească sau să se integreze în societate.

Se fac studii referitoare la elementele cheie ale integrării și adaptării școlare a copiilor care nu suferă de condiții/dificultăți majore preexitente. Iată 8 factori care influențează integrarea și adaptarea la care au ajuns cercetările:

  1. Adaptarea socială și emoțională – Copiii care au clare abilități sociale, o capacitate ridicată de reglaj emoțional și relații sănătoase cu membrii familiei tind să se adapteze și să se integreze mai bine la școală;
  2. Sprijinul părinților – Copiii ai căror părinți sunt implicați constant și activ în procesul lor de educație (în toate formele și dimensiunile sale), care comunică cu profesorii și care oferă suport emoțional, tind să aibă parte de o tranziție mai ușoară de la viața de acasă la cea de la școală;
  3. Relația profesor-elev – Elevii care simt din partea profesorilor că sunt sprijiniți, înțeleși și prețuiți tind să se adapteze și integreze mai ușor la școală;
  4. Mediul din clasă – dacă în clasă este încurajat și cultivat respectul, sentimentul că fiecare elev este binevenit și că fiecare copil își are locul și rolul său acolo, atunci copiii tind să se simtă mai confortabil în acest mediu;
  5. Prietenii – Cei care reușesc să-și facă prieteni printre colegi se simt mai conectați cu mediul, cultivă mai ușor relații pozitive cu ceilalți și se integrează mai ușor;
  6. Rutinele școlare – O școală bine structurată, care cultivă rutine ușor de înțeles și predictibile ajută copiii să se adapteze mai ușor mediului de acolo. Copiii știind de fiecare dată la ce să se aștepte și care este ordinea de acolo se simt mai în siguranță, ceea ce scade șansele de a dezvolta diverse forme de anxietate.
  7. Abordarea situațiilor specifice vârstei – Nu toți copiii sunt la fel pe parcursul unui ciclu școlar. Ei cresc și la vârste diferite apar situații specifice diferite. Copiii mai mici sunt mai predispuși la anxietatea de separare, în timp ce adolescenții se confruntă mai mult cu probleme identitare și dinamica relațiilor dintre ei. Conștientizarea și abordarea acestor situații la timp poate ușura procesul de integrare și adaptare la mediul școlar al unui copil (și nu numai).
  8. Tranzițiile – Trecerile de la grădiniță la școala elementară, de la elementară la gimnaziu, de la gimnaziu la liceu reprezintă salturi (schimbări) semnificative în mediul școlar al copiilor. Pentru unii dintre ei sunt chiar schimbări de paradigmă, mai ales dacă întreg mediul se schimbă: clădire (spațiu, zonă), colegi, profesori, mod de lucru. De aceea concluziile cercetărilor arată că în preajma acestor tranziții e nevoie de un sprijin suplimentar pentru a putea ca ei să se integreze și adapteze.

Semne de întrebare

Lucruri normale la oameni obișnuiți

Există multă literatură de specialitate legată de integrare și adaptare în contexte foarte specifice, unde există cazuri în care este evident necesar un efort în acest sens. E cazul imigranților (pentru a se integra în cultura și mediul unde au ajuns), al persoanelor cu diferite dizabilități (pentru a le oferi egalitate de șanse), persoane cu probleme preexistente, cum ar fi ADHD, stres posttraumatic, autism, sindromul Tourette, sindromul de oboseală cronică ș.a. și a altor categorii sociale care trec prin transformări extreme, cum ar fi refugiați, victime ale diverselor forme de violență și/sau cataclisme etc.

Există însă nenumărate și repetate discuții despre oameni care nu suferă de boli sau nu sunt victime ale unor situații groaznice care au probleme de adaptare. E vorba despre copii la școală, adulți la locul de muncă, despre cetățeni în comunitatea în care trăiesc. 

Vorbim despre oameni care sunt mai timizi, care au diverse grade de anxietate socială, care n-au avut parte de diversitate a experiențelor, care au crescut în medii foarte stricte, oameni puțin expuși la diferite valori, tipuri de convingeri, atitudini și moduri de interpretare și acțiune, care nu au avut oportunitatea și/sau nu le-a fost încurajată comunicarea etc. Toți aceștia sunt susceptibili de a avea dificultăți de integrare și/sau adaptare.

Comunitate vs. Individ

Pe de altă parte, discuția poate veni și în sens invers. Putem vorbi despre oportunitatea cuiva de a se integra/adapta la un anume mediu. Este persoana respectivă compatibilă cu valorile și mersul lucrurilor și al indivizilor din comunitatea respectivă? Aici intervine discuția despre posibilitatea de a se integra sau nu a cuiva într-un mediu dat, cu rezultate benefice pentru ambele părți. Căci, poate persoana în cauză, pentru a funcționa optim, are nevoie nu doar ea să-și cizeleze sinele, ci și de un mediu care să-i ofere oportunitatea de a-și manifesta potențialul. 

Sau, invers, mediul respectiv are nevoie de alt tip de persoană, cu alte principii, valori și mod de funcționare pentru ca respectiva comunitate să funcționeze bine și să progreseze. Unde tragem linie însă? Până unde putem „forța” integrarea și adaptarea și de la ce punct înainte se poate spune că e nevoie de o schimbare de mediu?

Aici se pot deschide discuțiile despre bullying, despre calitatea școlilor (a sistemului educațional), despre politicile sociale și culturale (îndeosebi lipsa lor), despre gradul de implicare al oamenilor în comunitate și cum poate fi stimulat, despre impactul media și mass-media și mulți alți factori care influențează procesul de integrare și adaptare al unei persoane.

În altă ordine de idei, de multe ori cei care fac cercetări în acest spectru iau în considerare direcția dinspre individ spre mediu: omul care caută să se integreze și să se adapteze la un mediu dat. Rareori, la acest nivel, este pusă în discuție calitatea mediului respectiv și ce este de făcut pentru ca un anume spațiu să fie mai primitor, să-și pună sub semnul întrebării valorile și alinierea acțiunilor indivizilor la valorile dorite, totul pentru a genera un mediu propice pentru ca cei care pot ajuta comunitatea să crească să-și dorească să se integreze și adapteze în mediul respectiv.

Antidoturi pentru anxietate

Pentru că sună utopic să încerci să schimbi cu totul un mediu pentru a oferi oportunități diverșilor indivizi, există pârghii pentru a stimula schimbarea: cultivarea persoanelor cu capacități extraordinare, ale căror gândire în afara cutiei și acțiuni excentrice stimulează creșterea și schimbarea (ca răspuns al locului pe care-l are o persoană deosebită în arhitectura unei comunități), chestionarea periodică a valorilor și direcției în care merge o comunitate în raport cu valorile invocate, totul prin stimularea comunicării (organizare de spații de interacțiune), un marketing socio-cultural îmbunătățit prin încurajarea consumului de cultură la toate nivelurile (de la artă plastică la mers la restaurant, de la teatru la plimbări la marginea pădurii, de la muzee de istorie la jucat tenis de masă în parc) știind că o comunitate se leagă pe baze culturale și diversitate și nu prin raport la origini fizice.

La fel de utopic sună să creezi oameni cât mai adaptabili și integrabili în mediile existente. Însă educarea unui individ care să fie stimulat să lupte pentru a face parte dintr-o comunitate în mod activ și să contribuie la prosperitatea, bunul mers și evoluția acesteia este posibil și dezirabil. Dar acest individ are nevoie de un creier sănătos, care poate fi stimulat prin:

  • participare la evenimente sociale și/sau cu stimularea interacțiunii: dezbateri, tururi ghidate, evenimente sportive, voluntariat etc.
  • expunere la cultură: lectură, vizitare de muzee, expoziții, galerii de artă, teatru și film, cursuri, seminarii, masterclass-uri și ateliere (ex: scriere creativă, filosofie, retorică, teatru, dans, comunicare și multe altele);
  • conduită sănătoasă pentru funcționarea creierului: dietă alimentară sănătoasă, limitarea consumului de alcool, tutun și alte stimulente, meditație, somn odihnitor, activitate fizică (exerciții, sport, întreținere etc.).

Neurominder este un hub pentru antrenare neuronală, comunicare și echilibru emoțional, care încurajează neurodiversitatea și contribuția unică a fiecărui individ la societate, comunicarea și conectarea prin artă, învățarea pe durata întregii vieți și antrenarea creierului pentru o funcționare optimă. De asemenea, îți oferim un spațiu în care poți să îți antrenezi creierul prin neurofeedback. Pentru că undele cerebrale sunt activate de stimuli externi, iar un dezechilibru în procesarea stimulilor duce la o dereglare a frecvențelor diverselor unde. Prin neurofeedback creierul „se privește”, caută să se autoregleze și își identifică zonele suprastimulate sau substimulate. Prin acest tip de antrenament se creează premisele pentru integrarea optimă a tuturor stimulilor, care conduce la autoreglare senzorială. Poți să aflii mai multe despre neurofeedback aici.

În loc de concluzii, direcții de studiu

Despre integrare și adaptare se poate vorbi la infinit. Subiectul e mult prea vast și pentru că lumea este într-o dinamică extraordinară provocarea celor care cercetează și încearcă să implementeze cele mai eficiente măsuri pentru o integrare și adaptare cât mai bună este una greu pusă la încercare.

Fie că vorbim despre copii la școală sau mutați cu părinții în altă parte ori despre adulți care-și schimbă locul de muncă sau modul de viață (devin părinți, emigrează, schimbă domeniul de activitate sau modul de activitate – devin din angajați antreprenori etc.), trebuie să ne uităm la lucrurile care ne unesc, care ne aduc mai aproape de a fi indivizi mai buni, ființe active și contributive în comunitate, mai ușor de integrat, indivizi care crează comunități funcționale unite și propice creșterii, integrării și adaptării indivizilor întru diversitate și plasticitate. 

Sănătatea creierului, ca factor dinspre individ, și cultura, ca factor dinspre mediu, sunt elemente esențiale pentru a face din ambele direcții integrarea și adaptarea cu un randament ridicat.

Dacă vreți să aprofundați conceptul de adaptare și ce se întâmplă în jurul său, despre integrare și adaptare senzorială, despre tulburări de procesare senzorială (SPD – în engleză) și altele puteți să căutați despre:

[1] Liliana Tăușan, lector universitar doctor la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Adaptarea școlară – Demersuri aplicative la preadolescenți, ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj 2014, p.13

[2] Oxana Paladi, dr.conf.univ. Institutul de științe ale educației, Caracteristici ale conceptului de adaptare în contextul social și psihologic – https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/511-517.pdf