Sunt destui oameni care au impresia că neurofeedbackul este un fel de jucărie supraevaluată, că e un gadget ca la teleshopping care promite multe și livrează puțin sau deloc. Alții merg pe ideea de trăznaie marketată ca multe alte trăznăi care promit vindecări miraculoase și soluții nemaiîntâlnite.

În realitate lucrurile nu stau chiar așa. Neurofeedbackul poate suferi de supraevaluări printr-un marketing exagerat, dar și de propagarea unor mituri fără ca ele să fie confirmate sau susținute de probe concrete. Iar miturile se formează, de regulă, în siajul unor temeri și la umbra scepticismului. Azi am zis să punem pe tapet câteva dintre miturile acestea.

Mitul 1 – Nu există cercetări științifice în spate.

Acesta este unul dintre miturile care bântuie orice practică diferită de cea pe care majoritatea o cunoaște. În realitate există sute de articole publicate în jurnale revizuite de către experți, care explorează mecanismele și aplicațiile neurofeedbackului de către neurocercetători din întreaga lume. 

Societatea Internațională pentru Reglementarea Neuronală este o organizație mondială de neurocercetători dedicată îmbunătățirii funcției creierului care menține o bibliografie extinsă de cercetări ce poate fi găsită la Bibliografia Cercetărilor de Neurofeedback – ISNR. Cercetarea continuă este întotdeauna efectuată de neurocercetători din întreaga lume pentru a ne îmbunătăți înțelegerea cartografierii creierului, rețelelor neuronale, neuropsihologiei și neurotehnologiilor.

În apendicele acestui articol voi lăsa linkuri cu exemple de articole științifice cu și despre neurofeedback.

Mitul 2 – Persoana care face neurofeedback „învață conștient” cum să controleze propriile unde cerebrale.

Singurul lucru conștient, deplin controlat și deliberat în neurofeedback este că mergi la sesiuni. Nicio persoană care face neurofeedback nu învață cum să controleze activitatea undelor cerebrale. E treaba creierul să învețe cum să își controleze propria activitate prin condiționare și întărire.

E la fel ca la un gimnast al cărui creier învață cum să mențină persoana pe bârna de echilibru mai eficient prin practică. Creierul gimnastului este informat continuu dacă face lucrurile „corect” și învață să repete acest lucru. Singurul lucru pe care gimnastul îl știe este că dorește să rămână pe bârna de echilibru. Restul este pur inconștient.

Mitul 3 – Neurofeedbackul este „magic” și poate rezolva toate problemele lumii.

În primul rând neurofeedbackul nu este un instrument de vindecare. El nu inlocuiește medicamente și alte proceduri clasice consolidate și nu este un substitut pentru intervențiile medicale. Neurofeedbackul este mai degrabă complementar, favorizând procese conștiente și acțiuni deliberate prin faptul că optimizează funcționarea creierului. 

Este important să reținem că există o rată de non-răspuns și impactul său asupra anumitor cazuri (de exemplu, leziuni cerebrale, autism, etc.) va fi mai mic decât cel văzut pentru un creier sănătos care are probleme cognitive sau de dispoziție. 

În plus, problemele de viață, problemele de familie și alți factori pot juca un rol în simptomele unei persoane, pe lângă problemele de reglare a creierului. De aceea este important să tratăm întreaga persoană dintr-o perspectivă „bio-psiho-socială”, care poate include și terapie cognitivă, farmacoterapie, abordări de sistem familial și/sau suporturi școlare. 

Prin neurofeedback antrenezi și optimizezi creierul! Creezi un teren fertil pentru toate acțiunile care să-i aducă creierului sănătate, longevitate, diversitate și, de ce nu, performanță. Nu citești gânduri, nu prevezi viitorul, nu înlocuiești tratamente și nu fentezi pașii normali implicați în obținerea și menținerea sănătății psihice și fizice.

Mitul 4 – Toate neurofeedbackurile sunt create la fel.

Există aproape un număr infinit de moduri de a face neurofeedback, cu toate ajustările matematice detaliate care pot fi făcute protocolului. Aici expertiza și o analiză sofisticată sunt esențiale pentru ca antrenamentul să fie „adaptat” la ceea ce are nevoie creierul să ajute cel mai mult. De aceea nu vom începe sesiunile de neurofeedback fără o evaluare inițială.

Mitul 5 – Dacă clientul nu arată semne de progres în primele 4 săptămâni, atunci neurofeedbackul nu va fi util pentru acea persoană.

Este adevărat că unii oameni, aproximativ 40%, sunt respondenți mai rapizi și vor arăta îmbunătățiri în curs de dezvoltare în prima lună. Unii chiar de la primele sesiuni. Cu toate acestea, alți 40% dintre pacienți sunt mai graduali în răspunsul lor și trebuie să finalizeze 8-10 săptămâni pentru a se arăta îmbunătățiri și pentru a determina „traiectoria de antrenament” și ritmul de progres. Vorbim aici de un ritm de 2-3 sesiuni pe săptămână.

Mitul 6 – Neurofeedbackul și medicația nu pot coexista și trebuie să aleg una sau alta.

Aici există unele rădăcini în mitul al treilea. Atât neurofeedbackul cât și medicația ajută la funcționarea optimă și sănătoasă a creierului și, în anumite cazuri (nu puține), pot fi combinate. Deosebirea este că medicina răspunde la boli și sindroame și este croită pe a vindeca aceste anomalii ale funcționării creierului, în timp ce neurofeedbackul antrenează creierul pentru a oferi un „teren” optim pentru echilibrare, învățare, performanță și, inclusiv, pentru a mări șansele de integrare și acțiune ale intervențiilor medicale.

Cum spuneam și mai sus, sunt mai degrabă complementare. Adesea, creierul se reglează mult mai bine după ce a făcut neurofeedback. 

Mitul 7 – Neurofeedbackul este invaziv.

Acest mit are corespondențe în miturile 2 și 3 prezentate mai sus. Asta pentru că unii oameni se așteaptă la miracole și, deci, intervenția trebuie să fie una fermă, directă, iar altora le e frică de control, manipulare, că prin asta li se va controla creierul sau li se va oferi un fel de „telecomandă” prin care s-o facă chiar ei.

Neurofeedbackul este o tehnică de condiționare și învățare biologică neinvazivă. Creierul emulează și copiază, precum și este întărit pentru producerea anumitor ritmuri ale undelor cerebrale. În acest mod, este mult diferit și deloc asemănător cu metodele psihiatrice care trimit o formă puternică de electricitate în creier (de exemplu, ECT, TMS, etc.). În consecință, focusul antrenamentului neurofeedback a devenit popular printre sportivii amatori și profesioniști, piloții NASA, programele de antrenament olimpice și alte domenii de performanță de vârf unde performanța creierului trebuie să fie îmbunătățită.

În loc de bilbiografie, vă propun câteva linkuri în care puteți vedea cum arată diverse articole științifice sau cu scop de awareness, care explorează direct sau indirect domeniul și impactul vizat prin cercetările propuse, respectiv cadrul funcționării neurofeedbackului: