În timp ce adulții din și de pe lângă sistemul de învățământ încă dezbat care este rolul real al școlii—mai ales în raport cu educația de acasă—într-un registru mult mai prozaic școala ridică tot felul de situații pe care copiii și părinții n-au cum să evite să le ia în plin.

Când întrebi copiii dacă le place la școală sau nu, răspunsurile variază. Dacă întrebi  adulții dacă le-a plăcut școala, nostalgia după vremurile copilăriei va juca un rol important în răspuns. Iar dacă analizezi puțin răspunsurile tuturor, de multe ori ceea ce influențează cea mai mare parte a răspunsurilor vine din calitatea relațiilor cu colegii și profesorii. 

Cu ce vine la pachet experiența de la școală?

De fapt, despre asta e vorba. În primul rând, vacanța mare e… mare. Cel puțin în România. E suficient de mare încât un copil să-și iasă complet din ritmul academic, chiar dacă majoritatea timpului într-un an și-o petrece la școală. Un an școlar nou vine cu lupta cu un program strict, cu nevoia de odihnă (dar nu oricum și oricând), cu necesitatea de a ordona activitățile, de a prioritiza și de a te adapta la un orar impus. 

Nici pentru părinți nu e o plimbare în parc. Toate meme-urile cu părinți  extaziați că în sfârșit  copiii lor pleacă de acasă au un substrat real, dar, dincolo de această fațetă, începerea școlii înseamnă: achiziții peste achiziții, ședințe cu părinții, copii  stresați și/sau care se plâng de tot felul, copii  prea tăcuți care nu spun prin ce trec și cumulează emoții până spre implozie/explozie , meditații, cursuri extra, profesori care se plâng, alți părinți care se plâng etc.

Concret, există premisele pentru tot felul de scenarii, atât pentru copii cât și pentru părinți. Copiii se pot bucura că-și revăd colegii. Că reiau studiul la materiile pe care le preferă , cu profesorii pe care-i plac . Se pot bucura că experimentează o viață din ce în ce mai autonomă, distinctă de viața de familie. 

Pentru alții școala înseamnă colegi dificili sau direct bullying. Poate însemna profesori care-și manifestă exigențele în mod agresiv—unii fac chiar ei bullying, abuzând de puterea pe care o au asupra evoluției elevilor. O școală centrată pe note și trecerea examenelor și mai puțin pe cunoașterea propriu-zisă îi pune pe copii în situația de a deveni niște speculatori și mai puțin creatori ai propriului viitor. 

Da, realitatea e evidentă, chiar dacă gradul de răspândire e discutabil: școala, de multe ori, e locul în care trebuie să treci peste niște obstacole: lucrări de control, teze, inspecții, examene. Iar performanța școlară se măsoară de multe ori (doar) prin asta. Acest mod de lucru e un minunat generator de stres, în loc să fie un spațiu pentru învățare, în adevăratul și complexul sens al cuvântului.

Și provocarea cea mai mare, de multe ori, o reprezintă coliziunea dintre mediul și educația de acasă și mediul și comportamentele cultivate la școală. Părinții încearcă să cultive ceva acasă, profesorii să insufle altceva la clasă, iar copiii între ei tind să-și facă la rândul lor propria ordine și să-și impună propriile ierarhii. E mult de procesat pentru un copil în contextul ăsta. Poate fi, pe alocuri, copleșitor, obositor, angoasant.

Cum (re)stabilim echilibrul?

Aici intervine discuția despre mecanismele și practicile pentru igiena psihică și emoțională. Când lucrurile merg bine, e sănătos să observăm și să apreciem motivele care au condus la această stare, s-o luăm ca referință și s-o propagăm în timp, pentru clipele când va fi nevoie de o întoarcere cu fața spre ceva care e stabil și funcționează. Restul e întreținere și (eventual) stimul pentru antrenamente pentru performanță.

Când lucrurile merg mai puțin bine, e nevoie de practici de remediere, de calmare, de ajustare, de echilibrare, de stabilizare. Pe lângă o alimentație potrivită și mișcare, e nevoie de mijloace care să ofere o supapă pentru stările prin care trece fiecare, copil sau adult, elev sau profesor.

Ținerea unui jurnal reprezintă o soluție a cărei eficiență este demonstrată. Am scris despre asta în articolul anterior și în cel de dinainte. Meditația, respirația conștientă și multe altele ce țin de mindfulness sunt mereu binevenite. Importantă este și consilierea. Din nefericire, numărul de consilieri din instituțiile de învățământ ce sunt la dispoziția elevilor este mult prea mic în raport cu nevoia. De aceea partea aceasta cade de multe ori pe umerii părinților, de a căuta și găsi un consilier.

Printre practicile alternative de echilibrare se regăsește neurofeedbackul. Despre el am mai scris, inclusiv în contextul eficienței sale la copii, iar într-un text mai amplu am scris despre învățare. Nu întâmplător, neurofeedbackul este un proces care se bazează pe neuroplasticitate, adică fix pe abilitatea creierului de a învăța și a se adapta.

Și dacă tot am pomenit de neurofeedback, moment (auto)publicitar: Neurominder vine în întâmpinarea acestei nevoi și propune o ofertă specială pentru școlari, valabilă la achiziția în luna septembrie, care conține un pachet complet de 20 de sesiuni de antrenament. Detaliile ofertei le găsiți aici: https://neurominder.ro/produs/pachet-20-sesiuni-neurofeedback/ . Pentru mai multe detalii legate de neurofeedback (și nu numai), explorați siteul https://neurominder.ro/ sau scrieți un mesaj la hello@neurominder.ro